Punctele de reper ale proiectului

TRANSPORT LEARNING este un proiect finanțat de UE, derulat din anul 2011 până în anul 2013, care a fost conceput pentru a sprijini practicienii în dezvoltarea unor soluții mai bune pentru sistemele de transport urban, în scopul îmbunătățirii mobilității cetățenilor. Obiectivul principal al TRANSPORT LEARNING vizează dezvoltarea de cunoștințe și capacități pentru politicile și măsurile de transport durabil din municipalitățile regiunilor de convergență ale Europei.

Dezvoltarea materialelor de curs pentru 8 module relaționate transportului durabil

  • Gestionarea spațiilor de parcare, restricționarea accesului și controlul vitezei
  • Măsuri de management al mobilității pentru familii, grădinițe și școli
  • Utilizarea terenurilor și locuirea la nivelul managementului mobilității
  • Modele de transport public
  • Proiectarea străzilor, imaginea spațiului stradal și calmarea traficului
  • Consilierea municipalităților asupra mersului pe jos și cu bicicleta
  • Conceperea și implementarea campaniilor de mobilitate durabilă
  • Curs de comunicare.

 

Implementarea a 64 de evenimente de instruire în 8 țări europene

Pentru a dezvolta capacități și abilități în cadrul administrațiilor publice și pentru actorii de pe piața privată, au fost realizate evenimente de instruire  în 8 țări europene: Bulgaria, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, România și Spania.

 

Îndrumarea cursanților pe durata implementării proiectelor practice de formare ("mini-proiecte")

Scopul a fost de a încuraja participanții să dezvolte propriul proiect și să pună în practică cunoștințele acumulate. Cele mai bune proiecte au fost premiate cu o excursie gratuită de studiu la Graz sau Bolzano, respectiv, intrare gratuită la o conferință de transport internațional.

 

Crearea unui Centru de Resurse pentru Instruire Online și o platformă de e-learning

Centrul de Resurse pentru Instruire Online este o platformă unde puteți găsi toate informațiile din transport de care aveți nevoie. Reunește toate materialele necesare, cum ar fi manualele, rapoartele, articolele și prezentările. Platforma e-learning este un instrument de auto-învățare, unde puteți găsi exerciții online, tutoriale, precum și alte materiale de instruire.

 

Organizarea de vizite de studiu la Graz și Bolzano pentru factorii de decizie și pentru politicieni

Vizitele de studiu la Bolzano și Graz s-au adresat factorilor de decizie și politicienilor din municipalitățile cursanților. Prin creșterea gradului de conștientizare și a interesului lor, a fost facilitată punerea în aplicare a mini-proiectelor.

 

Integrarea conținutului materialelor de curs în diferite cursuri academice

Toate materialele de instruire care au fost elaborate în timpul proiectului sunt accesibile și gratuite pentru toată lumea. Universități și alte organizații de formare sunt încurajate să preia materialele, asigurându-se astfel un efect de lungă durată al proiectului.

trainig materials

mini project

training event

site-visit

TRAINING MODULES

M1
M2
M3
M4
M5
M6
M7
M8