
TRANSPORT LEARNING pe scurt
Interesul în ceea ce priveşte strategiile şi măsurile pentru transportul urban sustenabil este tot mai ridicat la nivel european. Astfel, educarea asupra gestionării transportului urban în mod eficient în termeni de timp, costuri şi resurse are potenţial. Mai ales oraşele şi municipiile care au înregistrat o dezvoltare rapidă pot avea beneficii considerabile dacă se organizează ţinând cont de sustenabilitatea transportului.
Regiunile europene de convergenţă şi cele aflate în tranziţie trebuie să se dezvolte rapid pentru a ajunge la nivelul celorlalte regiuni din UE. TRANSPORT LEARNING îşi concentrează atenţia asupra lor pentru a crea aici o bază solidă de cunoştinţe în ceea ce priveşte măsurile şi strategiile dedicate transportului urban sustenabil, indispensabilă îndeplinirii obiectivelor lor.
TRANSPORT LEARNING dezvoltă și implementează formare de înaltă calitate în domeniul transportului sustenabil, concentrându-se asupra angajaților din administrație și din agențiile de energie.
- Formare de calitate în domeniul transporturilor pentru autorităţile locale şi agenţiile de energie / management
- Asistenţă acordată cursanţilor pentru implementare de mini-proiecte pe baza cunoştinţelor acumulate
- Asimilarea conceptului de training şi a materialelor suport la nivelul universităţilor şi a altor organizaţii de formare
- Organizarea de vizite pe sit pentru politicienii şi decidenţii din localităţile de provenienţă ale cursanţilor
- Crearea unei platforme e-Learning pentru cursanţii din Europa
- Bază de date online cu informaţii şi materiale pentru trainerii în domeniul transportului urban sustenabil










