Modele de transport public

În ce constă formarea?

Acest modul urmăreşte să vă ajute să înţelegeţi care sunt beneficiile unui sistem de transport public sustenabil şi să vă ghideze să realizaţi un o astfel de structură în ţara dumneavoastră. Mai precis, veţi afla care acţiuni îmbunătăţesc transportul public în ceea ce priveşte eficienţa operaţională şi atractivitatea. Veţi acumula cunoştinţe referitoare atât la modelele organizaţionale de transport cât şi la mecanismele financiare şi regulatorii. read more

Pe scurt, acest modul se concentrează asupra transportului public şi a modalităţilor de integrare a altor moduri de deplasare sustenabilă (precum ciclismul) în acest sistem pentru a spori atractivitatea pentru potenţialii utilizatori şi sustenabilitatea. Au fost făcute eforturi pentru a crea prin transportul public condiţii favorabile dezvoltării mobilităţii la nivelul unei întregi localităţi, adresând problemele cu care se confruntă categoriile speciale de populaţie precum persoanele în vârstă ori cu mobilitate redusă. Acest curs tratează toate aspectele transportului public, economice, sociale şi de mediu. Mai mult, include lucrul la mini-proiecte oferindu-vă astfel ocazia de a aplica cunoştinţele proaspăt dobândite. close

TRAINER

Stratos Papadimitriou, University of Piraeus Research Center

Calificare: Stratos este expert în domeniile: planificarea transportului, transport public, managementul parcajelor, promovarea MM şi managementul mobilităţii. read more

Dr. Papadimitriou este profesor la Universitatea din Piraeus, ţinând cursuri despre sistemele logistice şi planificarea transporturilor. Între 1997 şi 2002 a lucrat ca Chief Executive Officer (CEO) la Organizaţia de Transport Urban a Atenei (OASA). Pe parcursul celor 5 ani ai săi de activitate la OASA, companiile de transport public coordonate de această instituţie au fost reorganizate şi restructurate sub aspect financiar, a fost implementat un plan major de investiţii şi au fost introduse o serie de programe inovative care au permis modernizarea transportului public la nivelul zonei metropolitane a Atenei şi îmbunătăţirea mobilităţii. close

Ioannis Koliousis, University of Piraeus Research Center

Calificare: Expert în domeniul planificării transporturilor, logistica mărfurilor, transport public, gestionarea spațiilor de parcare și managementul mobilității. read more

Ioannis are o experiență vastă în consultare și instruire pornind de la nivel operațional până la cel strategic din domeniul transportului inclusiv conceperea de strategii de transport pentru Autoritățile de TP, gestionarea fluxului cererii de trafic, logistica orașelor, reorganizarea unei autorități a metroului ușor, planuri de proiectare de pietonale pentru centre ale orașelor, planuri de mobilitate pentru arii rezidențiale mici etc. Ioannis a pregătit atât manageri din cadrul autorităților de transport de nivel mijlociu, cât și oficiali de nivel c, adresându-se unor chestiuni ca măsuri de parcare, dezvoltarea viziunii și a misiunii companiilor de TP, depășirea problemelor de mobilitate. close

EVENIMENTE
no upcoming training events
DESCĂRCARE SUPORT DE CURS

Modele de transport public

TRAINING MODULES

M1
M2
M3
M4
M5
M6
M7
M8